Dacă din păcate ai numele de familie Canacheu, ce nume îi pui băiatului tău?
Eu zic că Costică Canacheu. În primul rând, prenumele diminutivat te poate propulsa ca asfaltangiu, vezi: Georgică Cornu, Dorinel Umbrărescu, Nelu Iordache, Costel Căşuneanu, şamd. Dacă are ghinion, te bazezi pe muzicalitatea numelui. Când votantul român ajunge la urnă, dintr-un motiv sau altul (nici el nu ştie de ce) va fi plăcut surprins să-i recunoască numele şi va pune ştampila în cunoştiinţă de cauză. Deci mergi pe intuiţie şi dă-i o şansă copilului tău.
joi, 19 aprilie 2012
joi, 12 aprilie 2012
Mafioţii
Jucam aproape în fiecare noapte prin 2001 în caminul 7, observator, Cluj-Napoca. Nu prea ştia nimeni de joc pe atunci. Cred că am fost oarecum deschizători de drumuri. Văd că la moldoveni şi la ruşi e cunoscut. Aveam intre noi un moldovean, cine ştie... :)
Noi însă eram obsedaţi, era mare lucru să nu se joace ăntr-o noapte, era un mod de viaţă, o viaţă paralelă cu realitatea. Se întâmpla să-i spunem poliţistului din campus că nu el e poliţistul si să nu mai vină cu minciuni din astea ieftine. Eram duşi, dar la joc deveniserăm maeştri :)
Din ce văd acum, lumea joacă tot felul de versiuni. Se vorbeşte de doi mafioţi, doi politişti. Noi nu jucam aşa, numărul mafioţilor era in funcţie de numărul total de jucători, de exemplu în 12 uneori introduceam al 4-lea bilet de mafiot. Cu mai mulţi politişti nu am jucat decât puţin, strica tot farmecul. Poliţistul are putere foarte mare, dacă nu poţi să-l contrezi ca mafiot, nu ai nici o şansă. Aşa că dacă sunt 2, cam greu. Mulţi mafioţi inseamnă că se pot sacrifica: să se dea drept politişti, să se dea de gol intenţionat, dar trăgând dupa ei cetaţeni sau inclusiv să se sinucidă noaptea. Făceam şi aşa ceva atunci când jocul o cerea. Multe, multe strategii, efectiv nu existau limite.
Cât despre reguli, jucam o variantă în care nu ştiai ce a fost cel omorât, ce a fost cel votat, cine a fost omorât si salvat. Asta ultima e importantă, pentru că dacă vroiai sa ştii, trebuia să desconspiri doctorul, şi asta îl făcea destul de nefolositor în viitor, pentru că trebuia sa se salveze pe el. A propos, se poate termina egal când rămâne un mafiot si doctorul.
Când nu aveam 8 oameni, sau eram 8 dar nimeni nu vroia coordonator (si nu găseam pe nimeni la 3a.m. să ne ajute) jucam şi în mai puţini (chiar în 4) începând direct cu ziua. Modul nostru de a juca era foarte dezorganizat şi mult mai interesant decât văd că povesteşte lumea online. Aveam discuţii libere. Oricine vorbea cu oricine. Dupa un timp se conturau, grupuri, legături, excluziuni, tot ce vrei. Nu treceam repede la vot. Lumea işi dădea cu părerea despre grupuri, daca e de acord că un anumit jucător ar fi şi el mafiot dacă altul e, despre care e poliţistul real, dacă mai este poliţist în viaţă, despre câţi mafioţi ar mai fi în joc, nimic nu era cert, tot jocul se baza pe incertitudine. Din felul în care făcea raţionamente o persoană, îţi puteai da seama dacă fabulează sau e sinceră. Eu ca mafiot mă legam de fisuri în logica unui cetaţean şi încet, încet, aduceam în percepţia colectivă că e clar că e mafiot. Atrăgeam de partea mea cetăţenii şi acuzam mafioţii mei, îi votam afară, totul pentru a câştiga încrederea, şi foarte important, pt a nu întreba de mine poliţistul, ceea ce se întâmpla prea des :) Uneori luai jocul în mână, alteori intrai în jocul partenerilor, dar de cele mai multe ori te certai cel mai mult cu mafioţii ceilal'ii, creearea de grupuri corecte trebuia evitată cu orice preţ.
La noi ziua dura chiar 3-4 ore. Votam când se contura un suspect, dar nu-l eliminam neapărat, chiar dacă avea 50%+1. O luam de la capăt legându-ne de felul cum s-a votat. Îi luam la rost pe cei care nu l-au votat, si in aceeasi măsura pe ceilalţi :) Ziua era foarte importantă. În general dacă greşeai în primele două zile votul, câştigau mafioţii (fiind aşa mulţi), totul era pe muchie de cuţit şi totuşi se ajungea la 3 oameni de multe ori.
Funcţiona şi un cod al onoarei, adică nu împuşcam sau votam un oponent doar pentru că era un jucător bun, deci periculos. Uneori ţineam jucătorii buni în joc, doar pentru a fi mai interesant, chiar daca logica jocului cerea opusul. Unii aveau talent la joc, alţii nu. Unora le plăcea doar sa asiste, era un spectacol în toată regula.
Cred că ar putea face şi în România show-uri gen 'Mafia', cum este la ruşi, cred că ar prinde, destul cu dansatul, cântatul, gâtitul, supravegheatul sau mai ştiu eu ce :)
Noi însă eram obsedaţi, era mare lucru să nu se joace ăntr-o noapte, era un mod de viaţă, o viaţă paralelă cu realitatea. Se întâmpla să-i spunem poliţistului din campus că nu el e poliţistul si să nu mai vină cu minciuni din astea ieftine. Eram duşi, dar la joc deveniserăm maeştri :)
Din ce văd acum, lumea joacă tot felul de versiuni. Se vorbeşte de doi mafioţi, doi politişti. Noi nu jucam aşa, numărul mafioţilor era in funcţie de numărul total de jucători, de exemplu în 12 uneori introduceam al 4-lea bilet de mafiot. Cu mai mulţi politişti nu am jucat decât puţin, strica tot farmecul. Poliţistul are putere foarte mare, dacă nu poţi să-l contrezi ca mafiot, nu ai nici o şansă. Aşa că dacă sunt 2, cam greu. Mulţi mafioţi inseamnă că se pot sacrifica: să se dea drept politişti, să se dea de gol intenţionat, dar trăgând dupa ei cetaţeni sau inclusiv să se sinucidă noaptea. Făceam şi aşa ceva atunci când jocul o cerea. Multe, multe strategii, efectiv nu existau limite.
Cât despre reguli, jucam o variantă în care nu ştiai ce a fost cel omorât, ce a fost cel votat, cine a fost omorât si salvat. Asta ultima e importantă, pentru că dacă vroiai sa ştii, trebuia să desconspiri doctorul, şi asta îl făcea destul de nefolositor în viitor, pentru că trebuia sa se salveze pe el. A propos, se poate termina egal când rămâne un mafiot si doctorul.
Când nu aveam 8 oameni, sau eram 8 dar nimeni nu vroia coordonator (si nu găseam pe nimeni la 3a.m. să ne ajute) jucam şi în mai puţini (chiar în 4) începând direct cu ziua. Modul nostru de a juca era foarte dezorganizat şi mult mai interesant decât văd că povesteşte lumea online. Aveam discuţii libere. Oricine vorbea cu oricine. Dupa un timp se conturau, grupuri, legături, excluziuni, tot ce vrei. Nu treceam repede la vot. Lumea işi dădea cu părerea despre grupuri, daca e de acord că un anumit jucător ar fi şi el mafiot dacă altul e, despre care e poliţistul real, dacă mai este poliţist în viaţă, despre câţi mafioţi ar mai fi în joc, nimic nu era cert, tot jocul se baza pe incertitudine. Din felul în care făcea raţionamente o persoană, îţi puteai da seama dacă fabulează sau e sinceră. Eu ca mafiot mă legam de fisuri în logica unui cetaţean şi încet, încet, aduceam în percepţia colectivă că e clar că e mafiot. Atrăgeam de partea mea cetăţenii şi acuzam mafioţii mei, îi votam afară, totul pentru a câştiga încrederea, şi foarte important, pt a nu întreba de mine poliţistul, ceea ce se întâmpla prea des :) Uneori luai jocul în mână, alteori intrai în jocul partenerilor, dar de cele mai multe ori te certai cel mai mult cu mafioţii ceilal'ii, creearea de grupuri corecte trebuia evitată cu orice preţ.
La noi ziua dura chiar 3-4 ore. Votam când se contura un suspect, dar nu-l eliminam neapărat, chiar dacă avea 50%+1. O luam de la capăt legându-ne de felul cum s-a votat. Îi luam la rost pe cei care nu l-au votat, si in aceeasi măsura pe ceilalţi :) Ziua era foarte importantă. În general dacă greşeai în primele două zile votul, câştigau mafioţii (fiind aşa mulţi), totul era pe muchie de cuţit şi totuşi se ajungea la 3 oameni de multe ori.
Funcţiona şi un cod al onoarei, adică nu împuşcam sau votam un oponent doar pentru că era un jucător bun, deci periculos. Uneori ţineam jucătorii buni în joc, doar pentru a fi mai interesant, chiar daca logica jocului cerea opusul. Unii aveau talent la joc, alţii nu. Unora le plăcea doar sa asiste, era un spectacol în toată regula.
Cred că ar putea face şi în România show-uri gen 'Mafia', cum este la ruşi, cred că ar prinde, destul cu dansatul, cântatul, gâtitul, supravegheatul sau mai ştiu eu ce :)
marți, 10 aprilie 2012
duminică, 1 aprilie 2012
Abonați-vă la:
Comentarii (Atom)